Campioana de la Roland Garros a părăsit turneul de la Wimbledon în prima săptămână. În turul trei – nu în primul. Este o știre ce intră parcă lin sub umbrela unei reguli nescrise a acestei duble extrem de solicitante, în care tenisul schimbă de la roșu la verde, de la lent la rapid, de la patinaj la alunecos, o regulă nescrisă ce spune că ierarhiile se schimbă, iar campioana de la Paris nu este chiar în top la Londra.
Simona Halep nu a reușit să fie excepția. Cum fusese în două rânduri Serena Williams. Dezamăgire moderată.
Simona Halep a încheiat însă Wimbledon 2018 într-un meci cu final șocant. O crispare în fața victoriei, antologică. Eleva lui Darren Cahill nu accesase cel mai bun nivel al tenisului său în primele două tururi. Nu a fost constantă în meciurile de la acest turneu. A ieșit în evidență în runda a doua, cu Nara, pentru o serie de zece game-uri câștigate consecutiv. Ușor înșelător. Însă rezista.
Turul trei a propus un match-up inedit, provocator prin unicitatea sa, pentru că așa cum este greu să joci contra unei adversare de gardă inversă – adică stângace, este greu să joci și împotriva unei fete care parcă joacă cu două lovituri de rever, mereu cu două mâini. Dificultatea a fost evidentă: primul set a fost în mare parte un concurs al erorilor, început cu cinci break-uri. Halep a ieșit la liman, găsind viteza superioră în final de manșă. Primul set s-a încadrat perfect în logica evoluției Simonei Halep la Wimbledon 2018. Bunicică, atât cât să îi permită să pună pe tabelă scorul în favoarea ei.
În setul doi, au apărut semnele îngrijorătoare. Nu în prima parte, atunci când Su-Wei Hsieh a preluat conducerea, 3-1. Au fost greșeli, momente de inspirație creatoare pentru Su-Wei. Acesta a fost momentul în care venea provocarea, ca o invitație la găsirea unei soluții. Simona le-a și găsit. Problema a fost în final de set. Românca a avut probleme cu lungul de linie, cu reverul, cu returul. Și cu smash-ul. Au fost execuții complet ratate, greșeli mari. Mingi pe care românca nu a putut să le transforme în winner. Mingi care nu au trecut plasa, ci s-au izbit de bandă. Ca și în cazul lui Nadal, când cele mai îngrijorătoare ratări sunt cele în care mingea lui este prea joasă pentru a merge către adversar, nu cele care trec centimetri dincolo de tușă.
Foto: wimbledon.com / Simon Bruty / AELTC
Decisivul a adus mai întâi mobilizare pentru Simona. Voință, încrâncenarea de a se agăța de meci și de a se cățăra spre borna finișului. 4-1, 5-2. Simona și-a amintit că trebuie să atace pentru a ajunge la aceste scoruri favorabile. Finalul primului set o prinsese în așteptare, defensivă, înapoia liniei de fund a terenului. Prea pasivă. Ca în finala de la Roland Garros 2017. Și ca în destule alte meciuri.
Servind pentru meci, la 5-3, la două puncte distanță de turul 4, Simona Halep a luat piciorul de pe accelerație și s-a bazat pe inerție. A cedat inițiativa și a fost taxată de o jucătoare inspirată, căreia jocul la totul sau nimic i-a ieșit (poveste cunoscută, sic!). Simona se întorsese într-o nebuloasă dinaintea primului titlu de Mare Șlem câștigat.
Simona avea nevoie de un finiș similar celor care au făcut-o și mai iubită în lumea întreagă, la Australian Open. Cu Lauren Davis (4-6 ,6-4, 15-13) sau cu Angie Kerber (6-3, 4-6, 9-7). Unde a știut să lupte, dar și să apese pe trăgaci. Realitatea este însă că, o carieră de jucătoare de top va cuprinde și meciuri precum cele de la Australian Open în oglindă. În care ieși, exxasperant, pe locul doi.
Finalul de la Wimbledon 2018 a fost însă ciudat, pentru că Simona nu a putut conta pe plusul de încredere pe care ar fi trebuit să îl aibă. Dacă avantajul precoce în decisiv îl construise apărându-se prin atac, pe final doar s-a apărat. După 3 mingi de 6-5, tabela arăta 5-6. Timp de două puncte, cu sabia deasupra capului, Simona a revenit la atac. S-a făcut 30-0, apoi a venit unul dintre acele puncte pe care nu ai cum să ți le ștergi din minte. Su-Wei Hsieh era aproape îngropată în tranșee, în plină extensie în spatele liniei de fund și fusese obligată să ia o mână de pe rachetă, pentru a rezista în schimb. A lovit așa, consecutiv, cu forehandul. Mingea i-a venit de la Simona pe rever și aici a intervenit glonțul magic. Un lung de linie câștigător.
Câteva zeci de secunde mai târziu, Simona era pasivă. Și de unde intrase în partidă având cel mai mare procentaj la mingile puse în teren cu returul (89%), acum rata două retururi consecutiv. Ultima sa atingere la Wimbledon 2018: un retur pe mingea a doua, în fileu.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER